Gura Diham - Pichetul Roșu - Cabana Mălăiești - Glăjărie - Cabana Diham - Gura Diham
O tură frumoasă, într-o zi toridă în care am preferat să nu ieșim din umbra pădurii.
Cu colegi de traseu de tot felul, de la alergători care apar din ce în ce mai des pe poteci, la turiști cu vuvuzele (sic!) pe urcarea spre Poiana Izvoarelor.
Multă lume spre și la Mălăiești.
În zona cu lanțuri de pe Take Ionescu s-a surpat poteca pe alocuri și avalanșele au stricat parte din (re)amenajările recente făcute cu ajutor financiar din partea unei companii de asigurări cu mai puțin de un an în urmă. E destul de clar că mentenanța potecilor prin sponsorizare odată la câțiva ani nu e o soluție fezabilă și că cei de la parc ar trebui să preia partea de amenajare de poteci (dacă nu o fac deja).
Și tot legat de activitatea celor de la parc, măcar în weekend ar trebui un ranger pe lângă Gura Diham. Urcă foarte multă lume și un om în uniformă care să atragă atenția când turiștii nu respectă regulamentul parcului n-ar fi deloc o idee rea.